(în traducerea lui Mihail Nemeş)
13 iulie 1909
La vederea drapelelor azi-dimineaţă nu mi-am zis
Iată bogatele veşminte-ale săracilor
Nici pudoarea democratică nu vrea să-mi ascundă durerea-i
Nici libertatea la mare cinste nu ne face acum să imităm
Frunzele o! libertate vegetală o! singura libertate pământească
Nici casele nu ard pentru că vom pleca spre-a nu ne mai întoarce
Nici mâinile-acestea agitate mâine nu vor mai lucra pentru noi toţi
Nici măcar nu i-am spânzurat pe aceia ce n-au ştiut să profite de viaţă
Nici măcar n-am primenit lumea redobândind Bastilia
Eu ştiu că o primesc doar aceia ce-s întemeiaţi întru poezie
Iată Parisul împodobit pentru că prietenul meu André Salmon se căsătoreşte
Ne-am întâlnit într-o blestemată magherniţă
Pe vremea tinereţii noastre
Fumând amândoi şi-aşteptând prost îmbrăcaţi să se facă de ziuă
Îndrăgostiţi îndrăgostiţi de aceleaşi cuvinte cărora alt tâlc trebuia să le dăm
Trişaţi trişaţi o bieţii de noi neştiind încă să râdem
Masa şi paharele se prefăcură într-un muribund care ne-aruncă cea din urmă privire a lui Orfeu
Paharele căzură se sparseră
Şi noi învăţarăm să râdem
Plecarăm atunci pelerini ai pierzaniei
Prin mijlocul străzilor prin ţinuturi prin raţiune
L-am revăzut pe ţărmul fluviului pe care plutea Ofelia
Ce albă şi-acum mai pluteşte-ntre nuferi
El se ducea în mijlocul livizilor Hamleţi
La flaut cânta melodiile nebuniei
L-am revăzut alături de-un mujic muribund socotind fericirile supreme
Pe când admira zăpada asemeni femeilor goale
L-am revăzut făcând una sau alta în cinstea aceloraşi cuvinte
Care dau altă faţă copiilor şi eu spun toate astea
Amintire şi Viitor pentru că prietenul meu André Salmon se căsătoreşte
Să ne bucurăm nu pentru că prietenia noastră a fost fluviul ce ne-a fertilizat
Terenuri riverane a căror bogăţie este hrana pe care cu toţii o sperăm
Nici pentru că încă o dată paharele noastre ne-aruncă privirea muribundă a lui Orfeu
Nici pentru că noi într-atât am crescut încât ochii noştri şi stelele ar putea foarte mult să se confunde
Nici pentru că drapelele pocnesc la ferestrele cetăţenilor mulţumiţi să apere de-un secol viaţa şi lucruri mărunte
Nici pentru că întemeiaţi întru poezie avem drepturi asupra cuvintelor care fac şi desfac Universul
Nici pentru că putem plânge fără să fim caraghioşi şi că ştim să râdem
Nici pentru că fumăm şi bem ca odinioară
Să ne bucurăm pentru că diriguitoarea focului şi-a poeţilor
Dragostea care umple la fel ca lumina
Tot spaţiul durabil dintre stele şi planete
Dragostea vrea ca astăzi prietenul meu André Salmon să se căsătorească
